Articol publicat Marti, 22 Noiembrie 2011 00:05
Salut, eu sunt Roxana, iar bicicleta mea trebuie trebuie readusa la viata.
Istoria acestei bicicletei e sigur cu mult mai veche decat o cunosc eu si totusi in ultimii doi ani am trecut prin destule impreuna ca sa va pot povesti cate ceva.
De aceasta data pe scurt:
Batrana alba si puscata de rugina e din Olanda, Amsterdam mai precis, am primit-o de la un prieten imediat ce am ajuns acolo, in vara lui 2010. Din acel moment in fiecare zi si noapte am pedalat ici colo fara incetare si am descoperit toate canalele si stradutele A'damului si asta doar pentru ca bicicleta parea sa fie magica si sa ma conduca pe cele mai placute trasee fara ca eu sa aleg o directie sau alta. La fel stia sa ma duca la destinatiile in care trebuia sa ajung fara ca eu sa ma chinui sa retin repere de drum. Avea o mica-mare defectiune, anume butucul era game-over si din cand in cand te trezeai ca ti se blocheaza brusc sistemu' si astfel riscai sa ajungi in cap, precum un prieten caruia i-am imprumutat-o si am uitat sa ii spun de problema, prin urmare el are acum un semn adanc in frunte. Pe de alta parte norocul meu era ca nu trebuia ii pun lant pentru ca nimeni nu o pedala prea departe fara voia mea si o si abandona. In acest fel povestea continua si in Romania, pentru ca am adus-o aici! Mai bine zis, initial am plecat fara ea , apoi m-am intors special si am trimis-o acasa. Dupa o vreme m-am intors si in tara eu si am mers la Bucuresti unde am trait o perioada. Acolo cei de la Biciclop mi-au schimbat butucul si saua pentru mai multa siguranta pe b-durile nebune si capitaliste, apoi un prieten in atelierul lui mi-a schimbat pedalele;din intamplare avea unele identice, dar intr-o stare mult mai potrivita pedalatului. Cam atat am reusit sa fac pentru ea intre timp, insa merita mai multa atentie. Acum sunt acasa in vest din nou, pedalez in continuare si e vremea sa refacem bicicleta alba si curata.. Ar trebui desfacuta si curatata de rugina de la incheieturi, insa nu reusesc sa dau de un atelier de sablat prin zona care ar fi mare folos, ca tare multa bataie de cap ar insemna sa merg din nou la Bucuresti unde exista varianta atelierului care se ocupa de sablat, cuprat si alamit. Poate aveti vreo idee sau chiar ma ajutati voi sa ii redam forma usoara si curajoasa de bicicleta de oras olandeza, care inseamna o pedala cat alte zece si o pozitie in sa atat de confortabila ca nu ai cum sa nu vrei sa pedalezi stanga-dreapta lejer prin orasele secolului 21.
Va multumesc frumos si sper sa ne apucam de treaba impreuna de dragul bicicletelor si mai ales a acelor biciclete albe de oras care acum cativa zeci de ani, acolo aproape de marea Nordului se, imparteau si imprumutau cu drag si spor _la pedalat_ !
