Miercuri, 18 Februarie 2009 14:59

Timisoara, 17 februarie 2009. Brigăzile “Verde pentru biciclete” au poposit, azi, 17 februarie 2009, la ora 14, la Colegiul Naţional Bănăţean!
Click pentru galerie foto!Aceasta a fost prima întâlnire a elevilor cu reprezentanţi ai Serviciului Poliţiei Rutiere şi Clubului Sportiv Gratzu din cadrul proiectului “Siguranţa în trafic a tinerilor biciclişti”. Elevii au umplut sala festivă a liceului şi au putut să-şi pună în valoare cunoştinţele deţinute despre regulile de circulaţie, dar în acelaşi timp au fost familiarizaţi cu elementele necesare deplasării în siguranţa în trafic de la dl. Comisar Istrat Nicolae.
Aceste întâlniri vor continua şi în alte şcoli precum urmează: Colegiul Tehnic “H. Coandă”, Liceul Pedagogic “Carmen Sylva”, Colegiul Naţional “Ana Aslan”, Liceul Teoretic “W. Shakespeare” şi Liceul Teoretic “Socrates”.
Şcolile în care se derulează aceste întâlniri vor avea posibilitatea să se întreacă în cadrul concursului interşcolar, programat la sfârşitul lunii martie. Fiecare unitate de învăţământ va fi reprezentată de şase elevi, clasele IX-XI. Probele vor fi atât teoretice, cât şi practice, conform regulamentului aflat pe site-ul campaniei (www.pedaleaza.ro). Concursul va premia cel mai bine informaţi şi cei mai dibaci biciclişti.
Proiectul “Siguranţa în trafic a tinerilor biciclişti” este realizat de către “Verde pentru biciclete” în colaborare cu Poliţia Rutieră. “Verde pentru biciclete” este o mişcare pentru pedalare susţinută de Fundaţia Bega Timişoara, în colaborare cu Clubul Sportiv Gratzu şi ECO CLUB Timişoara.
Echipa Verde_pentru_biciclete
www.pedaleaza.ro