°C
După patruzeci de ani…
Iulie 1968… Vacanţa mare îşi intrase de mult în drepturi iar perspectiva unui nou an şcolar era încă foarte departe. Ziua de luni nu era ca astăzi, începutul unei noi săptămâni de muncă, ci era ziua in care se lipeau afişe noi pe afişierele răspândite prin tot oraşul. În ziua aceea mi-a atras atenţia un afiş pe care scria cu litere de-o şchioapă:
Duminică,… iulie 1968 va avea loc COMPETIŢIA CICLOTURISTICĂ pe traseul TIMIŞOARA - ŞAG… Plecarea de la bariera de pe Calea Şagului, sosirea în centrul comunei Şag… Vârsta minimă: 14 ani…
Aici m-am dezumflat subit… Nu aveam decât treisprezece ani, patru luni şi zero zile… Ce păcat că nu pot participa… Îmi era ciudă, pe bună dreptate, pentru că la meciurile lui Poli, deşi elevii până la 14 ani intrau gratis, pe mine nu mă lăsau portarii că păream mai mare. Mereu trebuia să mă milogesc de ei sau să sar gardul.
Într-o n
oapte (e clar că nu puteam dormi noaptea de grija concursului), mi-am zis: dacă portarii de la „1 Mai” cred că am 14 ani, de ce n-ar crede şi cei de la concurs? Ce-ar fi să încerc… Următoarele zile mi-am pregatit bicicleta „Elegant” pentru marele eveniment de duminică. Am uns roţile, lanţul, am strâns şuruburile, am spălat-o, am lustruit-o…Într-o sacoşă mi-am pus o pătură, ceva ţoale, ceva de-ale gurii, am spart puşculita să fac bani de-un citro, iar duminică dimineaţa m-am strecurat printre sutele de participanţi să mă înscriu la marele concurs… Bineînţeles că aveam inima cât un purice. În sfârşit ajung la rând şi un tip mă ia în primire: numele…FLOREA OLIVER… ocupaţia… ELEV… şcoala…GENERALĂ 15… varsta… 14 ANI… buletinul… NEÎMPLINIŢI… „Ce facem, îl înscriem?” „Sigur, vezi că s-a pregatit copilul!” „Bine! Uite numărul de concurs 213, ăsta ori îţi aduce noroc, ori ghinion!” „Noroc îmi poartă” – am răspuns eu şi am zbughit-o de acolo să nu se răzgândească cumva!
Mi-am legat bine sacoşa de portbagaj, mi-am mai umflat roţile şi… m-am speriat de bicicletele celorlalţi participanţi la concurs… semicurse sovietice, biciclete nemţeşti… eu cu „Elegantul” meu modest… m-am aliniant la start şi am aştepat plin de emoţie şi cu urechile ciulite comanda PE LOCUUUURI… FIŢI GATAAAA……………………START! Am pornit odată cu ceilalţi ca din puşcă! Era greu să depăşeşti în aglomeraţia aceea, totuşi altii reuşeau să mă depăşească, dar eu nu puteam depăşi pe nimeni… Deşi pedalam din răsputeri, unul câte unul m-au depăşit toţi concurenţii… Tocmai când credeam că am rămas ultimul, iaca mai trece unul ca vântul pe lângă mine şi-mi strigă: „Vezi că-ţi pierzi sacoşa! Ha! Ha! Ha!” Am tras pe dreapta, am verificat sfoara cu care o prinsesem, stătea bine… Atunci m-am prins că tipul făcuse mişto de sacoşa mea… Îi era ciudă, că doar eu aveam sacoşă, de aia! Mi-am reluat cursa spre Şag… ici-colo treceam pe lângă cei care au abandonat… apoi am mai şi depaşit câţiva concurenţi… Şag 3 Km… Şag 2 Km… Şag 1 Km… cât o mai fi pană în centrul comunei? Ura!!! Se vede linia de sosire! Mai sunt câţiva fraieri în faţa mea… trec de primul, de al doilea… Ce păcat ca n-au pus centrul comunei mai încolo, mai puteam depaşi câţiva…! Trec linia de sosire, primesc un bilet cu numărul 86! Uau! Super! Locul 86! Gâfâind din greu, mă prezint la o masa unde un nene imi cere numărul de concurs şi biletul primit la sosire. „Optzecişişase!” strig eu entuziasmat.. „Nouăzecişiopt” – mă corectează nenea, „vezi că l-ai ţinut invers”… „Bravo, uite ca ai sosit între primii o sută!”. Apoi către colegul său: „El e cel mai tânăr concurent”…
Din centrul comunei, toată lumea s-a dus pe malul Timişului unde ne aşteptau standuri cu mici, bere, dar şi citro… Pe plajă s-au organizat campionate de fotbal, volei, chiar şi o gală de box… Eu mi-am întins pătura la umbra unui pom şi îi priveam pe cei mari cum se întrec la alergarea în sac, trasul frânghiei şi câte şi mai câte… Pe la orele prânzului, iată că îşi fac apariţia şi organizatorii concursului. Prin megafoane se dă sfoară-n ţară să vină toţi participanţii să asiste la festivitatea de premiere… După cuvântările de rigoare, se trece la decernarea premiilor… mai întâi la fete… locul trei, locul doi, locul întâi…! Felicitări, pupături, diplome, medalii, flori, cadouri… urmează băieţii: locul trei… locul doi… locul întâi… alte felicitări, pupături, diplome, medalii, cadouri… Ăştia de locul 98 n-au auzit… Nici măcar de 86… Dar festivitatea încă nu s-a terminat. Urmează premiile speciale… „Premiul pentru cel mai tânăr concurent: numărul 213, FLOREA OLIVER, elev la Şcoala Generală 15 Timişoara”! Eram în extaz! Sub mine erau opt ceruri iar eu eram intr-al nouălea! Eram atât de entuziasmat încât n-am găsit cu uşurinţă culoarul prin care mă puteam strecura în fată să primesc premiul. Între timp a fost anunţat şi câştigătorul „premiului pentru cel mai vârstinic concurent”. Era un domn de vreo 70 de ani, care se ţinea tare bine… Am primit şi eu o diplomă, felicitări, pupături şi o tablă de şah! Apoi a urmat o sesiune de fotografii pentru ziarele din Timişoara: Drapelul Roşu şi Neue Banater Zeitung. O fotografie de grup cu locurile întâi de la fete şi băieţi, cel mai tânăr şi cel mai vârstinic concurent a apărut în ziarele de marţi, în care evenimentul era relatat pe larg!
Ioan Pascu - cel mai vârstic concurent, Rodica Szereni – locul I fete, Josef Schörnik – locul I baieti, şi eu - tânăr şi… transparent! (NBZ - 16 iulie 1968)
Cât de fericit am fost atunci! Ca şi acum de altfel, când retrăiesc cu nostalgie emoţiile primelor clipe magnifice din viaţa mea… Parcă ar fi fost ieri! Şi totuşi, au trecut patruzeci de ani!
Azi, după patruzeci de ani… Bicicleta Elegant, devenită celebră pe strada mea, deşi avea roţi, într-o noapte i-au crescut picioare şi dusă a fost… aşa că în loc să ajungă piesă de muzeu, a ajuns… piese de schimb la ocsko… Cel mai vârstnic concurent, ori a depăşit de mult suta de ani, ori a trecut cu bine ultima linie de sosire a vieţii si astăzi se plimbă liniştit pe aleile înmiresmate ale Raiului… Câştigătorii primelor locuri la fete şi băieţi se bucură în fiecare lună când vine poştaşul cu pensia şi dacă au puţin noroc, în aceeaşi zi îi vizitează şi nepoţiii…! Iar cel mai tânăr concurent poate fi vazut uneori pedalând nepasător prin traficul cotidian, cocoţat pe bicicleta cu numarul 378… A mai crescut puţin în toate direcţiile, în special pe orizontală! Părul e mai scurt, mai rar şi doar ici-colo se mai poate ghici culoarea de odinioară… Un singur lucru e neschimbat la el: mintea i-a rămas aceeaşi ca la paisprezece ani! Neîmpliniţi!
Celor care au avut răbdarea să citească până aici, le mulţumesc frumos, şi dacă tot aţi pierdut atîta timp, mai acordaţi-mi cinci secunde să mă votaţi! Voi rămâne veşnic îndatorat!
P.S. Schimb urgent numărul de bicicletă 378 cu numărul de bicicletă 213, plus diferenţa!
